Genunchiul este cea mai mare articulaţie a corpului. Prin pozitionare si rolul său în biomecanica statică şi dinamică a membrului inferior şi prin slaba sa acoperire cu ţesuturi moi, genunchiul este deosebit de predispus şi vulnerabil atât la traumatismele directe, cât şi la cele indirecte. Genunchiul se poate resimţi şi în cazul unor imobilizări impuse de tratamentul anumitor afecţiuni sau traumatisme, iar leziunile de menisc sunt printre cele mai frecvente
Ce sunt leziunile la menisc?
Leziunile de menisc reprezintă ruptura parţială sau totală a meniscului ce apare la o mişcare bruscă de torsiune sau de rotaţie a coapsei, în timp ce piciorul stă pe loc. Cele două meniscuri (intern şi extern) pot fi lezate uşor printr-o mişcare de rotaţie a genunchiului în timpul unui efort susţinut. Leziunile de menisc pot fi posttraumatice sau degenerative, iar gravitatea unei rupturi depinde de localizare şi extensie.
Cauzele leziunilor la menisc:
Orice activitate care determină răsucirea forţată/cu putere a genunchiului, ori rotirea acestuia sau oprirea bruscă şi întoarcerea, poate duce la apariţia unei leziuni de menisc. Acestea apar de multe ori în timpul practicării sportului: jucătorii se pot lăsa pe genunchi şi răsuci, existând astfel riscul să apară leziunea de menisc, iar contactul direct, cum ar fi un atac, poate fi de asemenea cauza apariţiei unor leziuni de menisc. Cu trecerea anilor, ţesutul se uzează şi este mai predispus la leziuni. Doar o răsucire uşoară la ridicarea de pe scaun poate fi suficientă pentru a provoca o leziune, în cazul în care meniscul este degenerat odată cu înaintarea în vârstă.
Principalul simptom în cazul leziunilor de menisc, este durerea. Însă, de cele mai multe ori, aceasta este asociată cu:
• rigiditatea şi umflarea genunchiului;
• blocarea genunchiului;
• senzaţie de instabilitate a genunchiului;
• imposibilitatea de a face o mişcare completă de flexie/extensie.
Când răsucim sau rotim genunchiul, simptomele se agravează şi apar dificultăţi atunci când încercăm să îndreptăm complet piciorul. În cazul în care ridicăm obiecte mai grele putem avea senzaţia de cedare a stabilităţii pe picioare. Pacienţii pot percepe un zgomot sau un „click” atunci când apare leziunea de menisc, iar cei mai mulţi dintre ei îşi desfăşoară în continuare activitatea de zi cu zi, în ciuda leziunii de menisc. Peste 2 sau 3 zile, genunchiul va deveni treptat mai rigid, mai umflat şi mai dureros. Fără tratament, o bucată de menisc se poate desprinde şi se poate deplasa în articulaţie. Acest lucru poate duce la apariţia genunchiului blocat (pacientul neputând efectua flexie/extensie completă de genunchi).
Pentru recuperarea postoperatorie:
• Este recomandată terapia fizică pentru că întărirea muşchilor din jurul genunchiului şi la nivelul picioarelor, în general, ajută la stabilizarea genunchiului;
• Talonetele pot ajuta pentru a distribui presiunea mai uniform în zona genunchiului;
• Pacientul trebuie să aibă grijă la dietă, o creştere în greutate pune presiune pe genunchi;
• Alimentaţia pentru început este bine să fie lichidă şi treptat putem adăuga solide, conform cu alimentaţia obişnuită pacientului;
• Pansamentul poate fi scos la 3 zile după operaţie şi se aplică un altul pentru a proteja zona;
• Este necesar ca la duş să nu fie udată zona genunchiului operat, acest lucru putând fi posibil după vindecarea inciziilor, cam la 2-3 săptămâni de la operaţie;
• În funcţie de tipul operaţiei se vor folosi cârjele pentru maxim o săptămână;
• Există posibilitatea folosirii unei proteze care să limiteze mobilitatea genunchiului până la 90 de grade, pentru a facilita vindecarea în primele 6 săptămâni după operaţie;
• La început se aplică gheaţă local, câte 30 de minute la fiecare oră timp de câteva zile;
• Firele se vor scoate după 7-10 zile de la intervenţie în cazul în care nu se folosesc cele care se resorb;
• Se recomandă kinetoterapie, pacientul este îndrumat spre ce tipuri de exerciţii poate face și acasă pentru recuperare.
Sursa: http://www.csid.ro/