Una dintre formele terapeutice care pot ajuta persoanele cu atitudine scoliotică și scolioză este terapia prin mișcare - kinetoterapia. Tratamentul este individualizat și se realizează sub stricta îndrumare a specialistului.Tratamentul care se efectuează prin mijloacele kinetoterapiei este de lungă durată și se întinde în general pe mai multe luni sau ani, în raport cu vârsta și deformațiile prezente. Va fi reluat chiar și în caz de reușită. De asemenea, evaluarea persoanei tratate va fi facută continuu, iar la copii, pâna la sfârșitul perioadei de creștere.
Kinetoterapia se adresează tuturor pacienților cu atitudine scoliotică și formelor de scolioză și cuprinde urmatoarele mijloace:
-
diferite tehnici de masaj și de stretching - întinderi ale părților moi (tegument, fascii, mușchi, tendoane etc.) astfel încât să se realizeze o "dezlipire" - degajare a diferitelor planuri tisulare (masaj miofascial);
-
educația posturală corectă în culcat, patrupedie, ortostatism, a activitatilor ADL din timpul zilei - în pat, bânci școlare, la purtarea genților sau a altor greutăți în mână sau pe umăr etc.;
-
exerciții dinamice cu scop de asuplizare articulară;
-
exerciții statice pentru creșterea tonusului muscular;
-
exerciții de corectare a respirației în vederea creșterii capacității vitale - dobandirea mecanismului respirator în cele trei forme (abdominal, costal, sternal).
Etapele tratamentului:
În prima etapă a tratamentului se determina atitudinea vicioasă, adică se observă defectele (în fața oglinzilor sau în fața planurilor de referință), prin exerciții posturale contrastante care merg de la poziția obișnuită, cea incorectă, la cea corectă. Aceasta primă etapă durează între 5 și 10 ședințe.
Etapa a doua este una corectivă. În această etapă supleerea corectoare ocupă un rol important. Datorită ei, precum și a exercițiilor posturale, se ameliorează postura. Tonifierea musculară este în masură să contribuie la menținerea corecției. Se trece apoi la tonifierea generalizată a musculaturii trunchiului și membrelor.
Etapa a treia este de consolidare și readaptare. În această etapa se fixează rezultatele obținute până acum. Reeducarea posturală efectuată acum înglobează toate gesturile obișnuite și vizează automatizarea pozițiilor corecte. Asuplizările pentru întretinerea supleții normale au loc în toate planurile. Activitatea musculară generalizată se practică din ce în ce mai intens, orientându-se spre o activitate normală. Activitatea din etapa a treia dezvoltă, prin exercițiile folosite, rezistența necesară în timpul activității obișnuite școlare sau profesionale.
Sursa: http://www.eva.ro


